Iniţiativa legislativă propusă de deputatul PSD, Mihai Cristian Apostolache, prevede modificarea Codului Fiscal, menţionând că "prevederile referitoare la reţinerea impozitului pe venitul din pensii nu se aplică venitului din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuat".
În cadrul dezbaterilor reprezentantul Guvernului s-a împotrivit propunerii legislative, totodată Comisia de buget-finanţe avizând negativ iniţiativa legislativă. Comisia de muncă, familie şi protecţie socială a emis însă un raport favorabil cu opţiunea unanimă a membrilor comisiei.
"Votul este fundamentat pe considerentul egalităţii de tratament a veniturilor persoanelor cu handicap indiferent de vârsta lor, astfel încât facilităţile aplicate veniturilor de natură salarială să se extindă şi asupra veniturilor din pensii ale vârstnicilor cu handicap", precizează raportul comisiei.