DNA Piteşti l-a trimis în judecată pe acţionarul PIC Cornel Penescu şi pe Aurel Stoian, director coordonator al Gărzii Financiare Argeş, împreună cu Gheorghiţă Pieca, într-un nou dosar pentru dare, respectiv luare de mită în formă continuată.
Astfel, potrivit procurorilor, Aurel Stoian este acuzat de luare de mită în formă continuată, în timp ce administratorul PIC, Gheorghiţă Pieca, a fost trimis în judecată pentru complicitate la dare de mită, iar Cornel Penescu pentru dare de mită în formă continuă. În perioada 05 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008, Aurel Stoian, în calitate de comisar şef al Gărzii Financiare – Secţia Argeş, a primit în mod repetat în tranşe lunare, mită de la inculpatul Cornel Penescu, fie direct, fie prin intermediul lui Pieca, suma de 43.000 de lei.
De asemenea, în perioada 13 iunie 2006 – 06 aprilie 2007 acesta a primit bunuri de la SC PIC S.A. în valoare totală de 1.540,58 de lei. Mita a fost dată pentru ca Stoian să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi ”să protejeze interesele nelegale ale formelor controlate de Cornel Penescu”. De asemenea, în acelaşi scop, Stoian a primit de la Penescu în data de 12 septembrie 2007, cu titlu de împrumut, suma de 30.000 lei, iar la data de 1 noiembrie 2008 suma de 10.000 lei, sume restituite parţial.
”În perioada supusă verificării, urmare unui control efectuat, la solicitarea procurorilor, de către comisari ai Gărzii Financiare din cadrul Comisariatului General, a rezultat că reprezentanţii SC PIC S.A. au săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală creând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de aproximativ 1.000.000 euro. Cu toate acestea, în perioada respectivă, comisarii Gărzii Financiare Argeş aflaţi în subordinea inculpatului Stoian Aurel nu au descoperit nici o infracţiune, ci numai câteva contravenţii pe care le-au sancţionat cu amenzi modice”, se arată într-un comunicat al DNA Piteşti.
În vederea protejării intereselor nelegale ale firmelor pe care le controlează, Penescu îi plătea lui Stoian, lunar, suma de 2.000 lei .
În 22 septembrie Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă a lui Aurel Stoian şi Gheorghiţă Pieca. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş. Pe 25 iunie, Cornel Penescu şi Gheorghiţă Pieca au fost trimişi în judecată într-un dosar separat pentru infracţiuni de corupţie, Penescu aflându-se în stare de arest preventiv în acea cauză.
Ulterior, în 11 septembrie, cei doi au fost trimişi în judecată într-un alt dosar, iar, la data de 29 septembrie 2009, Penescu a fost trimis în judecată alături de Florian Anghelina Florian, fost inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş.