La eveniment au fost prezenţi actorii din distribuţia peliculei şi regizorul Corneliu Porumboiu, cu toţii apaludaţi la scenă deschisă, de public. Povestea tânărului poliţist din provincie, care îşi pierde încrederea chiar în legile pe care trebuie să le aplice, a impresionat publicul prezent.
Regizorul Corneliu Porumboiu a rămas dezamăgit de faptul că nu a avut ocazia să facă o premieră şi pentru filmul "A fost sau n-a fost", pentru vasluieni. Şi asta din cauza lipsei unui cinematograf.
Regizorul este îngrijorat că la Vaslui, cinematografele au ajuns o ruină. Pelicula "Poliţist, Adjectiv" a câştigat Premiul Juriului pentru secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes 2009 şi premiul FIPRESCI al aceleiaşi secţiuni.