10.000 de oameni din toată ţara au venit la Iaşi pentru a participa la slujba specială, oficiată de un sobor de peste 50 de preoţi. Liturghia a început, în această dimineaţă, la Catedrala Mitropolitană.
Pelerinii nu s-au speriat de frig şi au venit în număr şi mai mare noaptea trecută la moaştele Sfintei Parascheva scoase în faţa Mitropoliei. Oamenii veniţi din toată ţara spun că important este să ajungă la raclă.
Au fost şi pelerini care au venit nepregătiţi pentru vremea rea. Organizatorii au încercat să uşureze aşteptarea pelerinilor. Oamenii s-au adăpostit de ploaie în biserică sau în corturi.
De sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iaşi sunt aşteptaţi şi politicieni.