Aceasta este una dintre concluziile unui recent studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center în parteneriat cu Media XPRIMM, referitor la comportamentul de consum al românilor şi modul în care acesta este modificat de criza mondială.
În ceea ce priveşte comportamentul de consum pe fondul crizei financiare, mai mult de jumătate dintre români (50,6%) vor cumpăra aceleaşi produse ca până acum, dar în cantităţi mai mici, în timp ce 31,4% dintre persoanele intervievate susţin că nu îşi vor modifica comportamentul de consum.
În cazul în care criza le-ar afecta veniturile, cei din provincie ar renunţa în mai mare măsură (59,1%) la obiectele de lux decât cei din Bucureşti care au înregistrat un procent de 50,7%.
Gălăţenii sunt cei mai hotărâţi (62,2%) în ceea ce priveşte cumpărarea aceloraşi produse ca până acum, dar în cantitate mai mică, urmaţi de brăileni cu 60,0%.
Studiul a fost realizat în perioada 28 ianuarie - 10 februarie 2009, prin intermediul interviurilor telefonice. Cercetarea s-a bazat pe două eşantioane de tip multistratificat, multistadial si probabilist: un eşantion de 812 persoane adulte (18 - 65 ani inclusiv) pentru Bucureşti si un eşantion de 853 persoane adulte (18 - 65 ani inclusiv) pentru restul oraşelor cu mai mult de 100.000 locuitori (Brăila, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Timişoara).