De la ore de echitaţie, exact ca în timpurile de odinioară, până la adrenalina unei curse cu atv-urile sau distracţia pe care ţi-o garantează un concurs de paintball. Cât despre preţuri, nu sunt de cinci stele, ci pentru buzunare de criză.
Peste tot, pensiunile frapează prin simplitate și bun gust. Proprietarii fac orice ca să-și îmbie oaspeţii și știu că originalitatea contează cel mai mult. Conacul Archia, spre exemplu, are camere cu tematici diferite. Turistul se poate desfăta în confortul din Camera copacilor, a macilor sau a rădăcinilor. Te îmbie însă şi Camera de vânătoare ori cea tradiţional românească.
Conacul este situat la trei kilometri de Deva. Turiştii pot mânca ecologic, pot
face cursuri de echitaţie, paintball, curse cu atv-ul sau se pot relaxa la piscină.
O cameră dublă costă 170 de lei, iar una simplă 150 de lei, cu mic dejun inclus.