Raftingul este un sport extrem mai puţin practicat. Este pentru adevăraţii temerari. Sezonul începe primăvara, când râurile se umflă, după ploi sau zăpezi topite. Taman bine şi pentru noi, care ne-am propus să luăm prima lecţie de rafting pe râul Arieş. Bineînţeles, într-o zonă unde apele sunt ceva mai blânde. Primul pas şi prima regulă: echiparea.
Echipamentul e format din costume de neopren şi încălţări, dar şi veste de salvare.
Nu ai voie să porneşti pe râu fără explicaţiile ghizilor şi până nu ai încălzirea făcută, exact ca la orele de sport.
Odată instruiţi, împingem bărcile în apă şi ne pregătim de distracţie. Instructorii au ales un traseu uşor, ca pentru începători. Chiar şi aşa, riscăm să facem oricând o baie neprogramată.
Istoviţi mai mult de bătaia cu apă, lăsăm vâslele şi ne lăsăm conduşi pe ape de ghizi. Avem ce privi. Când cerul limpede, când la stâncile golaşe care răsar în jurul nostru, ori la muntele înţolit într-o manta verde de brazi.
"E un traseu de 13 kilometri, de dificultate joasă mai ales pentru începători pentru a învăţa bazele raftingului. Priveliştea e încântatoare, îţi ia răsuflarea şi cuvintele", spune ghidul.
Atracţia traseului este însă o cascadă zgomotoasă. Apele repezi se prăvălesc în râu, printre stanci îmbrăcate ici şi colo de verdele muşchilor.
Asemenea sporturi atrag în Munţii Apuseni zeci de turişti. Cei mai mulţi tineri spun că, odată ce încerci raftingul, nu te mai lecuieşti.
Cei care au încercat raftingul pe lac spun că e mult mai palpitant pe râu, cu valuri, pietre şi mai multă adrenalină.
Expediţia pe apă se încheie parcă mult prea repede.
