Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a afirmat că problema României nu este de a desemna cât mai repede o persoană pentru postul de comisar care îi revine, ci de a pregăti mai mulţi oameni capabili să ocupe o asemenea funcţie în cadrul Comisiei Europene.
"Important pentru
România este să pregătim doi-trei candidaţi cu experienţă, care au deja
recunoaşterea forurilor europene, pentru două-trei portofolii,
indiferent dacă vorbim de Agricultură, de Transporturi, de Dezvoltare
Regională sau de alt portofoliu", a declarat Stolojan pentru NewsIn.
Democrat-liberalul a precizat că negocierile oficiale vor începe
de-abia în septembrie, după ce Jose Manuel Durao Barroso va fi primit
acceptul Parlamentului European pentru un nou mandat la şefia Comisiei
Europene. "Candidaţii îi avem pregătiţi deja, problema este să cădem de
acord asupra lor. Vreau să vă spun că nici Barroso nu poate face minuni
dacă România vrea un portofoliu sau altul. Până la urmă, această
chestiune va depinde şi de poziţia şefilor de stat şi de guvern din
Uniunea Europeană", a susţinut Stolojan.
El a accentuat importanţa unor candidaturi agreate de către oficialii
europeni. "Una este să vii cu un candidat testat în discuţii sau în
alte contacte de acest gen cu Uniunea Europeană, alta e să vii cu un
candidat care ridică mari semne de întrebare, gen Vosganian", a spus
Stolojan care a refuzat să dea vreun nume al unui posibil candidat
român la postul de comisar european.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat pentru NewsIn că subiectul desemnării candidatului pentru comisarul european încă nu s-a discutat. "Important este domeniul de care se va ocupa, iar soluţia o va da coaliţi", a spus Duvăz.