Rămân peste 60 la sută care spun ca ar vota cu altii, iar cifra e si mai mare daca o raportam la intreaga populatie cu drept de vot. Altfel spus, Traian Basescu nu întruneşte o majoritate nici măcar în interiorul minorităţii celor ce par să aibă deja o opţiune.
Dar asta nu înseamnă că va şi pierde sau, mai bine zis, că nu are în continuare şanse de a fi reales. Dimpotrivă. Băsescu rămâne opţiunea numărul unu pentru cei care declara că vor vota la alegerile prezidenţiale iar distanţa care-l separă de următorul clasat (Mircea Geoana, dacă luăm în calcul sondajele serioase) e de cel puţin zece procente. În plus, chiarşi sondajele în care apar întreăari referitoare la turul doi, Traian Băsescu câştigă în faţa oricărui alt posibil contracandidat. Pericolul, în ce-l priveşte, stă în posibilitatea ca din populaţia cu drept de vot cei ce nu-l mai vor preşedinte să se decidă să iasă la urne într-un număr suficient de mare încât să constituie o majoritate. Problema e că nimeni nu poate şti în acest moment dacă o vor şi face.
Se spune în continuare că a face campanie anti-Băsescu e pe cât de ieftin pe atât de inutil. Mai rău, voci cu autoritate susţin că devenind o obsesie, o manie, anti-băsescianismul funcţionează deja ca un bumerang. Pentru că românii aşteaptă soluţii şi programe concrete, atacul permanent la adresa preşedintelui nu face decât să-i dezguste pe tot mai mulţi şi, dacă n-ajunge să-i îndepărteze şi mai mult de politică, îi îndreaptă mai degraba spre “victimă”. Se-ntâmplă şi asta, într-adevar, dar ce nu reuşesc partizanii acestui punct de vedere să facă, e să furnizeze măcar un singur exemplu de candidat la preşedinţie care să fi câştigat alegerile pe baza unui program de soluţii concrete şi viabile. Vă asigur că nici nu există. Alegerile, mai ales cele prezidenţiale, sunt o confruntare de personaje şi de stiluri şi nu de programe electorale. Băsescu n-a câştigat în 2004 pentru ca avea soluţii mai bune decât Adrian Nastase ci pentru că era diferit de fostul şef al PSD într-un fel pe care mulţi şi-l doreau. Băsescu încarna o alternativă umană la Năstase şi nu un pachet de soluţii. Iar pentru a impune asta în conştiinţa alegătorilor campania de-atunci a actualului preşedinte s-a axat pe două direcţii majore: pe promovarea sa în haine mai umane decât ale lui Năstase şi, în paralel, pentru maximizarea efectului de contrast, pe diabolizarea acestuia din urmă.
Ce se întâmplă acum în precampania pentru prezidenţiale ţine doar de acest al doilea pilon. Atacurile furinbunde la adresa lui Băsescu, unele bazate de mincuni sau însăilări de adevăruri parţiale, vizează ca principal efect tocmai diabolizarea actualului preşedinte. E o strategie clasică, aplicată peste tot în lume de când s-a inventat alegerea conducătorilor prin vot. Ce lipseşte taberei adverse e cel de-al doilea pilon capabil să conducă către înfrângerea lui Băsescu, şi anume “omul” care să convingă în primul rind prin el însuşi că merită să-i ia locul. Cum anume se defineşte acest “om” depinde de contextul politic şi de profilul adversarului. În 2004, Băsescu era, prin comparaţie cu Năstase, “un om liber”. Năstase reprezenta anchiloza unui sistem dominat de corupţie. Băsescu era “eliberatorul”. Aşa s-a şi definit dar asta şi sugera prin însăşi natura sa. Mergând mai în spate, în 1996 (2000 e un an mai special, atipic) Emil Constantinescu (un profesor cu alură de dizident) reprezenta ruptura cu trecutul. Românii experimentasera deja continuitatea cu vechiul sistem comunist (“liniştea” de sub Iliescu) şi majoritatea s-a lămurit că nu e rentabilă.
În 2009, “omul” capabil să-l înfrângă pe Traian Băsescu trebuie să fie, după părerea mea, unul “mai şmecher” decât actualul preşedinte. Trăim într-un context al “descurcărelii” iar a fi mai bun ca Băsescu, într-un mod convingător pentru cei mai mulţi dintre români, înseamnă a fi mai şmecher. Mulţi îi laudă sau măcar îi recunosc drept calitate de bază “inteligenţa politică”. E un eufemism. “Băsescu ştie să-i facă pe toţi”, asta vei auzi cel mai des când vine vorba de a-l caracteriza pe actualul preşedinte. Iar românii (mă refer la o majoritate mobilizabilă la urne) nu vor un alt fel de preşedinte ci, eventual, unul mai şmecher. Unul care “să ne facă” şi mai şi.
ÎN CURÂND
