Cei patru pui de lei au fost ţinuţi în captivitate în curţile unor persoane cu dare de mână. Unul dintre exemplare a fost ridicat din Bucureşti. Are un an şi opt luni, iar la trei luni Stelian Gheorghe l-a cumpărat de la un circ ambulant unde fusese ţinut doar în lanţ. Chiar dacă leul devenise periculos, proprietarii aproape că au izbucnit în lacrimi când şi-au văzut animalul tranchilizat şi luat pe targă.
Acesta este primul caz în care un animal deţinut ilegal va avea un sfârşit conform cu cerinţele speciei lui. Fundaţia Vier Pfoten, care suportă costurile de transport, va duce animalele într-o rezervaţie din Africa de Sud. Pentru că nu au fost învăţaţi să vâneze, ei încă nu sunt pregătiţi pentru libertate deplină.