În fiecare zi, şase tauri aleargă pe străduţele înguste din centrul vechi al oraşului spaniol, înconjuraţi de mii de amatori de adrenalină, care riscă în mod conştient să fie grav răniţi. Celebrele curse cu tauri au provocat moartea a 14 persoane, din 1911 şi până în prezent.
Ultimul deces s-a înregistrat în 1995. Cu toate acestea, în fiecare an, sărbătoarea, care include coride, curse şi petreceri, atrage sute de mii de oameni, mulţi dintre ei străini, în special anglo-saxoni şi francezi.