"Primăria oraşului Sinaia anunţă închiderea pârtiilor Carp, Papagal,
Târle şi Drum de Vară în zilele de vineri, 6 martie şi sâmbătă, 7
martie. Această măsură a fost luată ca urmare a ninsorilor abundente şi
a riscului mare de avalanşă pe aceste pârtii", se arată într-un
comunicat de presă al Primăriei.
Potrivit purtătorului de cuvânt Mădălina Roşu, avertizarea turiştilor
este făcută prin anunţuri afişate la instalaţiile de transport pe
cablu. "Totodată, facem apel către toţi turiştii care urcă pe munte în
acest weekend să fie echipaţi corespunzător şi să anunţe din timp
salvamontiştii pentru orice problemă cu care se confruntă", a precizat
Mădălina Roşu.
Şi la Buşteni, salvamontişii sunt în alertă maximă. Potrivit lui
Gheorghe Haiduc, şeful Echipei Salvamont Buşteni, pericolul de avalanşă
este de gradul patru spre cinci. În plus, vremea la munte este rea şi
în niciun caz nu se pot face drumeţii. El a mai spus că, în ultimele zile, au fost alunecări masive de
zăpadă în zonele Valea Morarului, Valea Albă, dar şi pe Valea Coştilei.