La începutul lunii clujenii au câştigat un turneu în Germania, unde au învins 11 echipe. Acum se pregătesc pentru campionatul european de torbal, care va avea loc luna viitoare în Elveţia. Antranaţi sunt, se visează campioni, dar trebuie să mai facă rost şi de banii pentru a ajunge în Elveţia.
"Din punct de vedere oficial suntem singura echipă care reprezentăm ţara. Dorinţa noastră este să participăm la această competiţie deosebit de importantă care se va ţine anul acesta în Elveţia, însă sunt nişte probleme legate de cheltuielile de deplasare, de participare", a declarat Tiberiu Furda, profesor de sport.
Echipa clujeană are nevoie de aproape o mie de euro pentru deplasare. Speră să facă rost de bani şi să demonstreze Europei că sunt cei mai buni, aşa cum au făcut şi în Germania.