Curtea de Apel din Burgas a dictat prima dată aceeaşi condamnare, dar
cu suspendare. Ulterior, instanţa a revenit asupra deciziei şi a dictat
doi ani şi jumătate efectiv, dar cu un regim de detenţie uşor. De
asemenea, Curtea de Apel a revenit şi asupra despăgubilirilor pe care
sportivul trebuie să le plătească. Astfel, dacă iniţial patinatorul
trebuia să dea câte 46.000 de euro, acum acesta va fi obligat să
achite câte 61.000 de euro pentru fiecare părinte al victimei, Petar
Petrov. În accident a mai fost grav rănită şi Manuela Gorsova, aceasta
urmând să primească suma de 76.000 de euro şi nu 40.000 de euro cum
fusese stabilit iniţial.
Pe 5 august 2007, patinatorul bulgar de origine rusă, Maxim Staviski, a
fost implicat într-un accident de maşină în urma căruia un bărbat de 23
de ani, Petar Petrov, a decedat, iar prietena acestuia Manuela Gorsova
a fost grav rănită şi a intrat în comă. Rezultatele testelor de sânge
efectuate sportivului au arătat că Maxim Staviski avea o alcoolemie de
1,1 în sânge.
Maxim Staviski a cucerit titlul mondial la dans pe gheaţă în 2006 şi
2007, când a făcut pereche cu logodnica sa, Albena Denkova.