"Pasagerii cursei Tarom, RO7443, Bucureşti - Tenerife, din data de 18 iunie, care şi-au întrerupt călătoria spre destinaţie şi se află de ieri (joi-n.r.) în Madrid, ca urmare a unei probleme minore care a apărut la unul dintre straturile de geam ale cabinei, au decolat astăzi (vineri-n.r.) la bordul unei aeronave Tarom", potrivit reprezentanţilor companiei aeriene.
Pe timpul aşteptării pasagerii au fost cazaţi la hotel, costul fiind
achitat de Tarom, şi au fost în permanenţă asistaţi de
reprezentanţii companiei la Madrid. Nici unul dintre angajaţii Tarom nu
a părăsit aeroportul timp de 24 de ore, până la remedierea defecţiunii
apărute la aeronavă, şi pentru a se asigura, împreună cu agentul de
handling, că pasagerii primesc cea mai bună asistenţă posibilă pe
durata aşteptării lor la Madrid.
Cea de-a doua aeronavă Tarom
care trebuia să transporte joi seara pasagerii de la Madrid la Tenerife
a avut aceleaşi probleme ca şi prima, adică la aterizarea pe aeroportul
din Madrid s-a constat că are geamul fisurat, declara pentru NewsIn,
Ioana Boca, purtător de cuvânt al Tarom
Aeronava Airbus A310 nu a plecat din Bucureşti cu geamul fisurat. La
aterizare pe Aeroprotul din Madrid s-a constat geamul fisurat ca şi la
prima aeronavă şi compania a luat decizia ca cei 200 de pasageri să fie
cazaţi peste noapte la hotel.
Putătorul de cuvânt al companiei Ioana Boca a precizat joi pentru
NewsIn că este un caz neobişnuit ca de două ori să se întâmple aceeaşi
defecţiune tehnică la aeronavele companie.
O aeronavă Tarom, cu 200 de persoane la bord, care
efectua o cursă pe ruta Bucureşti-Tenerife, a aterizat de urgenţă la
Madrid din cauza unei fisuri la geam.
Asemenea cazuri au mai avut loc în februarie 2007, când 22 de aeronave
au raportat fisuri ale geamului cabinei piloţilor, incidentele având
loc în zona aeroportului Denver, Statele Unite ale Americii.