Politicienii republicani din Statele Unite au ţinut să demonstreze că şi partidul lor este capabil de schimbare, alegând în premieră absolută, vineri, un preşedinte de culoare, scrie cotidianul britanic "The Times".
Politicienii republicani din Statele Unite au ţinut să demonstreze că şi partidul lor este capabil de schimbare, alegând în premieră absolută, vineri, un preşedinte de culoare, scrie cotidianul britanic "The Times". Deşi Michael Steele a insistat că nu judecă în termeni rasiali alegerea sa la conducerea partidului, victoria acestuia în alegerile Comitetului Naţional Republican (RNC) a fost salutată imediat ca o nouă realizare majoră a comunităţii afroamericane. Fost viceguvernator al statului Maryland, Steele, în vârstă de 50 de ani, este considerat a avea o abordare moderată în privinţa problemelor sociale cu care s-a confruntat mişcarea conservatoare în ultimii ani.