În această situaţie se află şi un jurnalist de la un trust apropiat lui Traian Băsescu. Acesta a pariat 1.000 de euro - cea mai mare miză - că şeful statului va obţine un nou mandat. Jurnalistul trebuie să ridice acum, în cazul în care Curtea Constituţională îi confirmă predicţia, în jur de 2.500 de euro, spune Smeadă. De la începutul campaniei electorale, pe Geoană şi Băsescu au fost puse trei mii de pariuri, fiecare dintre acestea având în medie o valoare de 15 euro, aşadar, un total de aproape 50.000 de euro. Atât Băsescu, cât şi Geoană au fost, pe rând, favoriţi, dar după anunţarea alianţei PSD-ului cu PNL, UDMR şi cu minorităţile, Mircea Geoană a devenit favoritul pariorilor, ajungând să aibă cu 10% mai mulţi susţinători decât Băsescu.