"Am venit personal pe pământul vostru minunat şi însângerat, care
trăieşte zile de mare durere şi instabilitate pentru a vă dovedi în
modul cel mai direct apropierea mea", a spus Papa, în timpul unei
vizite în satul Onna, unde au murit 40 dintre cei 300 de locuitori.
El a ascultat poveştile dramatice ale celor rămaşi fără locuinţe, a
strâns mâinile lor şi a binecuvântat un bebeluş în timpul vizitei din
regiunea oraşului Aquila.
"Mi-ar plăcea să vă îmbrăţişez cu afecţiune pe toţi, unul câte unul.
Biserica este lângă mine, aproape de suferinţele voastre,
împărtăşindu-vă durerea pentru pierderea celor dragi, şi doreşte să vă
ajute să reconstruiţi casele, bisericile, fabricile distruse sau grav
afectate de seism", a adăugat suveranul pontif.
El şi-a exprimat admiraţia faţă de "curajul, demnitatea şi încrederea"
cu care populaţia a înfruntat evenimentul tragic. "Există în voi o
forţă sufletească ce naşte speranţă", a afirmat Papa.
El a menţionat "neplăcerile cotidiene" cu care se confrintă cei rămaşi
fără locuinţe şi care stau în "corturi sau maşini" - ploaia, frigul.
Papa Benedict al XVI-lea a făcut un apel la reconstruirea acestei
regiuni. "Îi încurajez pe toţi, instituţii şi firme, să facă în aşa fel
încât acest oraş şi această regiune să renască", a precizat el.
"Umila mea prezenţă se doreşte a fi un semn tangibil că Iisus Hristos
(...) nu vă abandonează, (dar - n.red.), desigur, răspunsul său concret
trece prin solidaritatea noastră, care nu se poate limita la situaţiile
de urgenţă, ci trebuie să devină o chestiune stabilă şi concretă în
timp", a afirmat şeful bisericii catolice.
Papa Benedict al XVI-lea şi-a încheiat discursul printr-o rugăciune specială pentru cei decedaţi în cutremur.
Seismul din 6 aprilie a provocat moartea a aproape 300 de persoane şi a
lăsat alte 65.000 fără locuinţe, dintre care aproximativ 35.600
locuiesc în tabere de refugiaţi. Peste 10.000 de clădiri au fost
distruse.
Papa a sosit cu aproape o jumătate de oră întârziere în această
regiune, pe care a promis imediat după seism că o va vizita. Din cauza
vremii proaste, Papa nu a putut merge cu elicopterul, ci cu maşina.
După vizita din satul Onno, suveranul pontif urma să meargă la Aquila,
reşedinţa regiunii Abruzzo, situată la 100 de kilometri la nord-est de
Roma. El se va reculege la biserica Collemaggio, în mare parte
distrusă, şi în faţa căminului de studenţi care s-a prăbuşit în
întregime. Opt tineri şi-au pierdut viaţa.