Piaţa se aşteaptă ca şi alte companii japoneze, aflate în aceeaşi
situaţie disperată, să ceară direct sau indirect angajaţilor să
cheltuie o parte a salariului pe bunurile produse de angajatori. Direcţiunea companiei insistă ca angajaţii Panasonic să cumpere astfel
de produse - fie că acestea sunt necesare sau nu - până la finalul lui
iulie.
Managerii care au fost timp ce mai mulţi ani "încurajaţi" să
achiziţioneze produse Panasonic, drept simbol al loialităţii faţă de
locul de muncă, trebuie să cheltuiască cel puţin 200.000 yeni (1.500
lire sterline).
Un purtător de cuvânt al grupului a declarat că, din moment ce
programul "cumpără Panasonic" a fost destinat angajaţilor la nivel de
management, compania nu se aşteaptă ca rata de refuz să fie majoră. Panasonic a anunţat că acţiunea, ce are precedent în istoria grupului,
are ca obiectiv principal forţarea managerilor să "recunoască
gravitatea mediului curent de afaceri", potrivit unor brokeri.
Săptămâna trecută, Panasonic a anunţat pierderi nete de 63,1 miliarde
yeni (704 milioane dolari), în al treilea trimestru fiscal, în
contextul scăderii vânzărilor şi aprecierii yenului.