Acest an electoral este total diferit faţă de contextul alegerilor din 2004. Atunci, Năstase pierdea la mustaţă (lui Mitrea) alegerile, nefiind agreat de republicanii lui Bush din cauza întâlnirilor prea dese cu masonul rus Kondiakov, iar Băsescu cu a lui axă Bucureşti-Londra-Washington corespundea intereselor administraţiei americane, astăzi, tabloul politicii globale este pictat în nuanţe mult mai cenuşii.
Acum, democraţii lui Obama sunt mult prea preocupaţi de rezolvarea crizei economice, fără precedent, prin care trec SUA şi nu mai par atât de preocupaţi de instalarea scutului antirachetă pe teritoriul României, cancelariile europene nu sunt interesate să tulbure relaţiile cu Putin, care nu s-a jenat, în iarna care tocmai a trecut, să şantajeze fără scrupule o bună parte a continentului cu sistarea gazelor.
Aşadar, umbrela externă de care s-a bucurat Traian Băsescu până acum este pe cale să se închidă, exact când dinspre Moscova începe o ploaie acidă. Să ne gândim puţin mai profund la ce s-a întâmplat în Republica Moldova şi vom putea înţelege subtilităţile politicii externe de la Kremlin.