Potrivit textului publicat în Monitorul Oficial, articolul 5 al Legii
CSAT a fost modificat astfel încât preşedintele Senatului, împreună cu
primul-ministru, să îndeplinească funcţia de vicepreşedinte al CSAT.
În motivarea OUG, Guvernul precizează că măsura trebuia luată având în
vedere "necesitatea asigurării unei conduceri a CSAT care să reflecte
importanţa acestui organism în sistemul contituţional român" şi faptul
că "neincluderea în conducerea CSAT a conducerii forului legislativ
poate conduce la deficienţe în activitatea acestui organism".
Guvernul a adoptat, marţi, Ordonanţa de Urgenţă prin care preşedintele
Senatului devine şi el vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare
a Ţării, modificarea legii CSAT fiind prevăzută în protocolul coaliţiei
de guvernare PSD - PD-L.
Potrivit legii, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt
preşedintele României, care este şi preşedinte al CSAT, premierul, care
este vicepreşedinte al CSAT, ministrul apărării, ministrul
administraţiei şi internelor, ministrul afacerilor externe, ministrul
justiţiei, ministrul economiei şi comerţului, ministrul finanţelor
publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul
Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi
consilierul prezidential pentru securitate naţională.