Oprescu a declarat că 25% dintre toaletele ecologice sunt neîntreţinute sau distruse, mai ales cele amplasate în parcuri. Edilul-şef a declarat că a cerut firmei care se ocupă cu întreţinerea WC-urilor, încă din iulie, să refacă şi să întreţină toaletele.
"Dânşii dispun de nouă maşini cu un program clar
de monitorizare, cu GPS de curăţenie a acestor toalete", a
spus Oprescu, referindu-se la faptul că firma în cauză are mijloacele
necesare să se ocupe de această problemă.
Potrivit primarului
general, pentru întreţinerea WC-urilor mobile, municipalitatea
plăteşte nu mai puţin de 12 milioane lei (aproape trei milioane euro)
pe lună.
Oprescu a declarat că va declanşa noi controale, mai ales că unii
dintre consilierii municipali au reclamat deficienţele acţiunii de
curăţenie. Mai mult, edilul-şef afirmă că a găsit deja o modalitate de
prevenire a distrugerii toaletelor ecologice: înlocuirea lor cu
aşa-numitele toalete inteligente, care au început, de altfel, să fie
montate.
"Toaletele inteligente se deschid automat după cinci minute de
folosire, ceea ce nu va permite să fie distruse uşor", afirmă primarul
Capitalei.
Problema principală semnalată de unii cetăţeni este că utilitatea acestor
toalete este practic nulă pentru cei care nu reuşesc să găsească în
timp util butonul ce trebuie apăsat pentru a putea intra. Alţii se
plâng de faptul că este la fel de dificil să îţi dai seama dacă un
astfel de WC public este liber sau ocupat.
Toatele ecologice din Bucureşti sunt în grija firmei Comex Rom, care a
câştigat licitaţiile organizate de municipalitate atât în 2004, cât şi
în 2008. Licitaţia din 2008 prevede ca firma să primească 36
de milioane de lei pentru serviciile sale.
WC-urile publice inteligente au fost descoperite şi de edilii din
sectorul 2, în decembrie, când s-a anunţat atribuirea unui contract de
închiriere şi întreţinere a 53 toalete. Primăria Sectorului 2 va plăti
pentru asta 122.000 lei, ceea ce înseamnă circa 6.000 lei pentru
fiecare toaletă.
Câştigătoarea licitaţiei organizată de Primăria Sectorului 2 este
tot firma Comex Rom, al cărei acţionar majoritar este omul de afaceri
Andrei Popovici. Presa a scris despre acesta că ar fi câştigat uşor
contracte cu edilii pentru stâlpi şi marcaje rutiere, în mandatul de
primar general al lui Adriean Videanu.