"81% dintre români, printre care mă număr şi eu, sunt de acord cu
reducerea numărului de parlamentari. Eu nu sunt de acord cu manevrele
astea perverse făcute de preşedinte, care nu face altceva decât să
arate încă o dată că, atunci când trebuie să avem raţiune, noi intrăm
într-o stare de conflict", a declarat Oprescu cu ocazia depunerii candidaturii la Preşedinţie.
Candidatul la Preşedinţie
a afirmat că numărul parlamentarilor trebuie să scadă, dar spune că a
constatat faptul că românii sunt mai puţin preocupaţi de numărul de
Camere pe care le are Parlamentul şi mai mult de locurile de muncă.
Sorin Oprescu a mai spus că, în opinia sa, Guvernul Croitoru va fi
respins în Parlament, iar tensiunea de pe scena politică va continua
astfel, "din dorinţa lui Traian Băsescu de a ţine la putere PD-L".
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că a semnat decretul privind
organizarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea
numărului de parlamentari la maximum 300 în aceeaşi zi în care va avea
loc primul tur al alegerilor prezidenţiale - 22 noiembrie.