Într-o fotografie care circulă pe internet se văd doi tineri care arborau drapelul Uniunii Europene pe acoperişul parlamentului de la Chişinău. În spatele lor sunt alte două persoane, una îmbrăcată în haine de poliţist. În plus, tinerii care strigau Unirea cu România! şi care au aruncat primii cu pietre în poliţie, vorbeau între ei ruseşte.
Ziariştii de peste Prut şi mai mulţi lideri ai opoziţiei avansează ideea că actele de vandalism de la Parlament şi jafurile la magazinele din zonă ce au urmat sunt puse la cale de partidul lui Voronin, ca să poată acuza România şi să apropie de Kremlin.
Autorităţile moldovene, în frunte cu Procurorul Şef de la Chişinău şi preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, au acuzat România că a fost implicată în organizarea protestelor. Dovada ar fi inscripţiile anticomuniste în limba română şi arborarea steagului României pe acoperişul instituţiilor statului Republicii Moldova.
În sprijinul teoriei că servicii secrete străine ar fi implicate în protestele de la Chişinău, ziarele prezintă imagini cu dube de poliţie înmatriculate în Transnistria.
Opoziţia liberală susţine că are şi alte dovezi, inclusiv înregistrări video, care arată că în rândul manifestanţilor au fost introduşi instigatori.
Liberalii cer acum Uniunii Europene şi Consiliului Europei să trimită o misiune care să investigheze cauza protestelor violente de la Chişinău, în care aproximativ 200 de oameni au fost răniţi şi unul a murit.