\"Este un moment unic în viaţa unui şef de stat, momentul în care este reales. Mie poporul român mi-a făcut această onoare şi trebuie să spun că unii români, pe 6 decembrie, mi-au dat susţinere, alţii o lecţie. Indiferent de poziţia lor, voi fi preşedintele tuturor\", şi-a început Traian Băsescu discursul.
Băsescu a menţionat că obiectivul său principal este ca fiecare român să simtă că preşedintele este şi al lui, indiferent cum a votat pe 6 decembrie: \"Acesta este crezul meu pentru următorii cinci ani\".
\"România trece printr-o situaţie dificilă, la fel ca toate ţările UE, iar în această perioadă avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate. O solidaritate care nu poate să vină în absenţa unei atitudini a preşedintelui României îndreptată în mod egal către fiecare român. Experienţa acumulată, analiza celor bune, dar şi a greşelilor primului mandat, este obligatorie. Este un alt obiectiv al celui de-al doilea mandat: acela de a fi mai bun decât în primul mandat\".
Un alt obiectiv al lui Traian Băsescu este găsirea formulelor politice optime pentru a îndeplini integral obiectivele programului cu care a câştigat alegerile şi a făcut referire la modernizarea României. În final, preşedintele a mulţumit Curţii Contituţionale, Biroului Electoral Central şi tuturor românilor.