Viitorul lider de la Casa Albă a şi avertizat că recesiunea economiei de peste ocean ar putea să dureze mai mulţi ani, iar şomajul ar putea ajunge la nivelul de două cifre, dacă Congresul nu ia măsuri rapide.
"Ca să-i facem pe oameni să cheltuiască din nou, 95% din familiile care muncesc vor primi o reducere de taxe de 1.000 de dolari - este prima etapă a reducerilor de impozite pentru clasa de mijloc promisă în timpul campaniei, etapă care va include şi următorul buget", a declarat Barack Obama.
Obama a arătat că este deplin conştient de momentul în care preia frâiele Americii.
"Am început 2009 în mijlocul unei crize cum n-am mai văzut până acum. O criză care s-a agravat în ultimele săptămâni. Aproape două milioane de locuri de muncă au fost pierdute până acum. Am ajuns în această situaţie din cauza unei iresponsabilităţi profunde, care s-a întins din sălile consiliilor de administraţie până pe coridoarele puterii din Washington. Ani la rând, prea mulţi directori de pe Wall Street au luat decizii imprudente şi periculoase", a afirmat Obama.
Preşedintele ales al Statelor Unite a promis că planul administraţiei sale va salva trei milioane de locuri de muncă.
Pe de altă parte, Congresul american a proclamat oficial joi victoria lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie, după numărarea buletinelor de vot ale marilor electori, relatează AFP.
În cursul unei şedinţe solemne, vicepreşedintele actual al SUA, Dick Cheney, a proclamat victoria democratului Obama, care îşi va începe mandatul la 20 ianuarie.