Orbita inelului este la 23 de grade faţă de planul orizontal al celorlalte inele, începe la 6 milioane de kilometri faţă de planetă şi se întinde alţi 12 milioane de kilometri.
Diametrul său este echivalentul a 300 de planete Saturn, aliniate una lângă alta, au spus reprezentanţi NASA Jet Propulsion Laboratory.
Descoperirea inelului este detaliată într-o lucrare publicată în jurnalul Nature de către Anne Verbiscer, un astronom de la Universitatea Virginia şi alţi doi cercetători.
Inelul este format din gheaţă şi particule de praf, dar sunt atât de rare încât "ai putea să stai în interior şi nici să nu îţi dai seama", a declarat Verbiscer. Saturn nu primeşte prea multă lumină aşa că inele reflectă foarte puţine radiaţii solare.
Pe de altă parte, praful rece (-193 de grade Celsius), "străluceşte" de radiaţie termală, telesopul NASA Spitzer folosit pentru detectare identificând imediat sursa.
Unul dintre sateliţii Saturnului, Phoebe, orbitează chiar în interiorul inelului. Pe măsură ce Phoebe se ciocneşte de comete, aruncă praf planetar. Oamenii de ştiinţă cred că aceste două componente formează fenomenul.