Un studiu nou, realizat de paleontologii Mark Goodwin, de la Universitatea Berkeley, şi Jack Horner, de la Montana State University, afirmă că dinozaurii tineri nu erau versiuni în miniatură ale părinţilor lor.
La fel ca păsările şi alte animale, dinozaurii tineri au suferit modificări fizice importante în timpul creşterii. Asta înseamă că multe dintre fosile de dinozauri mici, inclusiv rude ale lui T. Rex, au fost identificate greşit ca specii unice.
Cel mai bun exemplu este Nanotyrannus despre care se credea că este o rudă mai mică a lui T. Rex. Mulţi experţi sunt acum de părere că Nanotyrannus a fost de fapt un tânăr T. Rex şi nu o specie nouă. Craniul tânărului T. Rex s-a modificat foarte mult pe măsură ce a crescut. Craniul s-a transformat din unul lung în cel mult mai familiar, scurt şi mare, fapt care îi permitea să mănânce cantităţi mari de hrană.
Fosila care stă însă la baza studiului este un dinozaur de mărime medie, între Nanotyrannus şi T. Rex. Nanotyrannus avea 17 dinţi pe mandibulă, iar Tyrannosaurus avea 12. Horner crede că versiunea intermediară, care avea 14 dinţi, era tot un T. Rex tânăr, care a pierdut dinţii mici şi ascuţiţi şi i-a înlocuit cu dinţi mai puţini, dar mai rezistenţi şi mai duri.
Hans-Dieter Sues, un paleontolog de la Muzeul naţional de Istorie Naturală din Washington DC, a spus însă că este improbabilă o nouă clasificare a unei treimi din speciile descoperite. "Dovedirea unei asemenea ipoteze este dificil de realizat pentru că este necesar mai mult material fosil decât este disponibil în acest moment", a mai afirmat Sues.