Băiatul, în vârstă de 20 de ani, se afla acasă cu fata, care stătea în gazdă la poliţist. Tânărul a povestit anchetatorilor că a vrut să transporte arma dintr-o camera în cealaltă, numai că la un moment dat aceasta i-a căzut din mână şi s-a descărcat accidental. Fiul poliţistului a împuşcat-o pe fată cu o armă a tatălui său. Este vorba de o armă de vânătoare deţinută legal de poliţist.
În urma acestui incident, tânăra a fost împuşcată în cap şi este în comă la spitalul de urgenţă din Craiova.
Tânăra, Alexandra Iancu, în vârstă de 19 ani, din comuna doljeană
Celaru, a fost resuscitată de medicii din cadrul Unităţii de Primiri
Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova de trei ori, iar în
prezent este ţinută în viaţă doar de aparate.
"I s-a făcut o radiografie craniană care a relevat faptul că în craniu sunt două corpuri străine radio-opaci. Este ţinută pe ventilator, în comă depăşită şi instabilă hemodinamic. Are şanse minime de supravieţuire, medicii sunt rezervaţi", a declarat Adriana Trică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.
"Glonţul a intrat în cuta craniană în zona parietală şi nu a ieşit. Dacă vom reuşi să o stabilizăm şi va fi transportabilă, atunci vom chema elicopter şi o vom trimite la Spitalul Municipal", a precizat directorul Spitalului de Urgenţă Craiova, Cristina Calangiu. Potrivit acesteia, poliţia se află la spital.
La faţa locului au ajuns criminaliştii şi procurorii care urmează să refacă traseul acestui incident. Este anchetat şi tatăl băiatului, poliţistul Nelu Dinu. Anchetatorii vor să afle dacă bărbatul a respectat regulamentul de depozitare a armei.
În momentul în care a fost împuşcată, tânără se afla în locuinţa
familiei Dinu, acolo unde stătea cu chirie, împreună cu cei doi copii
ai agentului şef Nelu Dinu, Cosmin Ionuţ şi sora lui. Tânăra se
pregătea pentru a susţine proba scrisă la limba şi literatura română a
examenului de bacalaureat, fiind elevă a Liceului "Henri Coandă" din
Craiova.
Experţii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice
din cadrul IPJ Dolj au stabilit că arma cu care a fost împuşcată
tânăra este armă de tir de calibru 5,6 milimetri cu glonţ, fiind
deţinută legal de agentul-şef Nelu Dinu.
"În prezent, tânărul este audiat şi se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat comisar de poliţie Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.