Ultimul capitol al anchetei începute în 2005 s-a încheiat în urmă cu
câteva săptămâni în România, când mai multe persoane audiate de
poliţiştii români au recunoscut că au spălat milioane de euro graţie
acestei reţele de maşini furate.
În 2005, Parchetul din
Strasbourg a încredinţat o anchetă poliţiei judiciare în urma unor
informaţii despre o persoană din comunitatea locală de romi, suspectată
de trafic cu vehicule de lux.
Reînmatriculate în Suedia, Italia sau Spania, maşinile făceau obiectul
unor declaraţii de furt, ceea ce a permis recuperarea asigurării.
La 21 noiembrie 2006, capul reţelei, un bărbat de circa 30 de ani, a
fost arestat la Strasbourg, împreună cu principalul său complice. Ei au
fost deferiţi justiţiei şi închişi. Alte 28 de persoane au fost
arestate, dintre care 12 au fost închise, iar cinci plasate sub control
judiciar. Ele sunt acuzate de asociere în scopuri infracţionale, abuz
de încredere şi complicitate, escrocherie în bandă organizată, furt.
Este vorba despre români, membri ai comunităţii locale de romi, care
deschideau conturi cu ajutorul unor acte de identitate fictive sau
falsificate şi obţineau astfel cecuri. Apoi cumpărau două-trei maşini
pe zi de la particulari şi la revindeau în străinătate.
În Germania, circa 30 de proprietari de garaje, care au cumpărat
maşinile la un preţ cu 30-40% sub cel normal, au fost audiaţi
de poliţia germană.