Cu un diametru de şapte metri şi cu suprafaţa acoperită de mii de
beculeţe colorate, aşa-zisul OZN s-a deplasat pe cer fiind remorcat de
un elicopter.
"Sunt interesat de
modul în care mintea omenească îşi doreşte să creadă în lucruri precum
OZN-urile sau în orice alte lucruri misterioase sau necunoscute. Ţine
de misiunea artistului de a face vizibile lucrurile invizibile.", a precizat Peter Coffin, artist american.
Deşi anunţat în mass-media metropolei braziliane cu câteva zile în urmă, evenimentul i-a luat pe mulţi prin surprindere.
"Nu am primit multe informaţii în legătură cu intenţiile artistului, dar efectul asupra oamenilor a fost vizibil, toţi au fost entuziasmaţi. Cine ştie, poate că este o repetiţie pentru o viitoare întâlnire de gradul trei.", a afirmat Silvio Morales, locuitor Rio de Janeiro.
Peter Coffin se aşteaptă ca iniţiativa sa să reaprindă interesul publicului pentru dezbaterile pe tema existenţei OZN-urilor şi să îi încurajeze pe cei care au filmat sau fortografiat vehicule spaţiale să le posteze pe Internet.