Kosztor Sandorne, poreclită "Ghizi Zburătoarea" de către presa ungară, a fost arestată după ce a intrat prin efracţie într-o locuinţă din Komarom, oraş din nord-vestul Ungariei. Sandorne, care şi-a cîştigat porecla pentru că îi plăcea să fugă de la locul spargerii luând avionul, a spus că se afla în casa respectivă pentru că încerca să economisească nişte bani.
"La interogatoriu a spus că dorea să găsească un adăpost mai ieftin decât în Budapesta, unde chiriile sunt foarte mari", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. "Ghizi Zburătoarea", condamnată de peste 20 de ori, a intrat în atenţia poliţiei în anii '50.
Metoda sa preferată de a călători este acum trenul, nu avionul, pentru că deplasările cu trenul sunt gratuite pentru pensionari în Ungaria. Femeia era deja sub investigaţie pentru un jaf comis lângă Budapesta. Proprietarul locuinţei din Komarom nu s-a decis încă dacă va depune sau nu plângere.