O ploaie puternică s-a abătut vineri noapte peste Timişoara. A tunat şi fulgerat aproape o oră, iar prin unele părţi a căzut chiar şi grindină. Copacii căzuţi pe carosabil au dus la producerea mai multor accidente. Chiar dacă nu s-a soldat cu victime pagubele sunt importante.
Pompierii au avut mult de muncă toată noaptea pentru înlăturarea copacilor doborâţi de furtună. Tot din cauza furtunii, iluminatul stradal pe mai multe artere importante din Timişoara a fost întrerupt aproape o oră.