Furtuna, care a început în jurul orei 20.30 şi a durat aproximativ 15 minute. Peste 200 de copaci au fost doborâţi de furtună în Capitală şi 20 de străzi au fost inundate. Pomii au căzut fie pe carosabil, blocând circulaţia, fie pe maşini, distrugându-le.
Cele mai mari probleme din cauza copacilor căzuţi s-au înregistrat în zonele Militari, Aviatorilor, Piaţa Domenii, Kiseleff, Bd. Pache Protopopescu, Dorobanţi, Şos. Petricani şi Barbu Văcărescu.
În Piaţa Galaţi, o tonetă de bilete a fost dărâmată. În Piaţa 1 Mai, o femeie a rămas blocată în casă, după ce un copac căzut, a blocat intrarea în imobilul în care locuia. Din cauza vizibilităţii scăzute, o femeie a intrat cu maşina într-un magazin.
Grădiniţa nr. 222 din zona Chibrit a rămas fără o jumătate din acoperiş. De dimineaţă a plouat în săli, iar cursurile au fost suspendate.
Imediat după ce ploaia s-a oprit, angajaţii ADP au început să cureţe străzile de crengi.
În unele zone din Capitală, reţelele de cablu au fost întrerupte
Zeci de bucureşteni de pe strada Clăbucet a Capitalei au ieşit în stradă după ce furtuna a distrus cablurile de alimentare cu energie electrică. Copacul care a rupt linia de tensiune a avariat şi un autoturism. În cartierul Colentina, acoperişul unui bloc ANL a fost spulberat de vântul puternic.
Pe şoseau Kiseleff, pe sensul dinspre Casa Presei spre Arcul de Triumf, au căzut cinci copaci. Pe bulevardul Expoziţiei un stâlp a căzut lângă un autobuz, blocând accesul călătorilor.
Mai multe autobuze şi troleibuze au fost blocate pe Bulevardul Elisabeta. Probleme au fost şi pe strada Lizeanu. În cartierul Floreasca a fost blocată circulaţia pe strada Frederic Chopin.
În cartierul Drumul Taberei a fost grindină timp de zece minute.
Furtuna a făcut ravagii şi în localităţile dimprejurul Capitalei
Vântul puternic a pus la pământ o macara din oraşul Voluntari. Braţul superior al acesteia a cedat în urma rafalelor şi s-a prăbuşit peste o clădire aflată în construcţie. O parte din macaraua înaltă de peste 40 de metri a rămas însă picioare, fiind în pericol de prăbuşire în orice clipă. Imediat, strada pe care se afla şantierul a fost închisă, pentru ca siguranţa oamenilor să nu fie pusă în pericol. Un echipaj dotat cu utilaje speciale a fost chemat la faţa locului pentru a demonta partea din macara rămasă în picioare.
La Primăria Capitalei s-a reunit marţi noapte un comandament de urgenţă. Şi directorii ADP au fost convocaţi de urgenţă la Primăra Capitalei.
Edilul şef al Bucureştiului a afirmat că, în urma furtunii, au fost 425 de evenimente care privesc blocarea traficului din cauza copacilor căzuţi pe drum şi pe maşini, însă nu s-au înregistrat accidente rutiere. Oprescu a precizat că toate efectivele Poliţiei Comunitare au fost în stradă. Cel mai afectat de furtună a fost Sectorul 1. Pompierii au avut 70 de intervenţii după furtună. 16 autospeciale şi 12 camioane, opt maşini de descarcerare şi trei scări au fost folosite în aceste intervenţii.
Meteorologii au emis atenţionare cod galben de ploi şi vijelii în mai multe zone ale ţării. S-au anunţat ploi însemnate în Banat, Oltenia, Transilvania, Moldova, şi Muntenia.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a atenţionat marţi că, începând cu ora 17:00, se instituie cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din opt judeţe din nordul, centrul şi vestul României. Ulterior, avertizarea de inundaţii a fost extinsă de la opt la 21 de judeţe.