O fetiţă a scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident rutier
O fetiţă de patru ani din Washington poate spune cu încredere că are un înger păzitor. Accidentul în care a fost implicată a fost surprins de camera de supraveghere a unui magazin.
Fetiţa se afla la doar câţiva paşi în urma părinţilor ei care se pregăteau să intre în magazin. Automobilul scăpat de sub control, apărut de niciunde, a sărit pur şi simplu peste copilă. A fost salvată de pilonii metalici din parcarea magazinului. Aceştia au proiectat maşina direct în zid la numai câţiva centimetri peste capul micuţei. Deşi din imaginile camerei de supraveghere nu este evident, fetiţa de patru ani a scăpat doar cu o sperietură. În schimb femeia aflată la volan a fost acuzată de imprudenţă.