Institutul de Fertilitate din Los Angeles promite că primul bebeluş "cu design" făcut de părinţi se va naşte cândva în prima parte a lui 2010.
Condus de unul dintre pionierii fertilizării in vitro, institutul permite părinţilor să aleagă culoarea părului, ochilor, tenului şi, bineînţeles, sexul viitorului copil. Tehnologia poate ajuta, după o serie de prelevări şi testări, la îndepărtarea genelor "rele" din ADN, ceea ce constituie un pas major şi în eliminarea bolilor ereditare.
Apărătorii eticii medicale sunt extrem de îngrijoraţi de faptul că noua
tehnică de "design" al bebeluşilor transformă copilul într-o marfă
făcută la comandă. Mai mult, aceştia spun că vor fi creaţi mult mai
mulţi embrioni decât vor fi implantaţi, şi că cei care nu corespund
standardelor vor fi aruncaţi.
Militanţii anti-avort şi care se opun fertilizării in vitro susţin că uciderea unui embrion este o crimă. Şeful clinicii californiene afirmă însă că tehnologia de "baby design" există de câţiva ani buni şi că medicina modernă a ignorat-o, pur şi simplu. Doctorul Jeff Steinberg consideră că viitorul acestei metode nu poate fiu comparat cu un drum periculos, ci cu o hartă nedesenată.