Copila a locuit câteva luni la familia viitorului soţ. Înţelegerea a
fost ca fata să doarmă cu soacra până când ar fi împlinit vârsta de 15
ani. Familia fetiţei susţine însă că pactul a fost încălcat.
Reprezentanţii comunităţii au reuşit să ducă fata înapoi la familia sa. Fetiţa a fost vizitată şi de angajaţi ai Direcţiei pentru Protecţia
Copilului. Inspectorii au încercat să afle în ce stare se află copilul.
Dacă părinţii fetei vor încerca să-şi vândă din nou copilul, acesta va fi luat în ocrotirea statului.