Potrivit The Sun, bluza are eticheta cu preţul ataşată, iar din primele speculaţii rezultă că a fost folosită pentru a şterge urme de sânge. Deşi articolul vestimentar a fost fotografiat la câteva zile de la moartea regelui muzicii pop, poliţia din LA nu l-a folosit ca probă în anchetă. "Nu înţeleg de ce o cămaşă plină de sânge nu a fost folosită ca dovadă", a declarat avocatul Craig Silverman.
Potrivit acestuia, fotografia ar putea reprezenta un indiciu a ceea ce s-a întâmplat în timp ce doctorul Conrad Murray încerca să îl resusciteze pe Jackson.
Contactate de presă, autorităţile nu au făcut comentarii.