Iris Chadwich, acum în vârstă de 83 de ani, cea care a împrumutat cartea cu partituri din opereta "Rose Marie" de la Biblioteca Cubitt Town, în 1939, ar fi trebuit să plătească o taxă de întârziere a înapoierii în valoare de 2.500 de lire. Când a luat volumul de la bibliotecă se percepea o taxă de 10 peny pentru fiecare zi de întârziere de la data stabilită pentru înapoiere.
După şapte decenii, timp în care volumul a stat pe taburetul din faţa pianului la care studia în copilărie, Chadwich a găsit-o când făcea curat în casă. În primul moment s-a gândit să o doneze unui organizaţii de caritate, dar imediat şi-a dat seama că cel mai corect ar fi să o înapoieze bibliotecii de la care a împrumutat-o când era copil. "Am luat-o în braţe după mult timp, m-am bucurat mult că am găsit-o, pentru că pur şi simplu este parte a copilăriei mele. Tot atunci mi-am amintit şi de profesorul de pian la a cărui sugestie am împrumut partiturile de la bibliotecă."
În momentul de faţă biblioteca de la care a fost împrumutată cartea nu mai percepe o taxă pe fiecare zi de întârziere, ci pur şi simplu nu îi mai permite să împrumute cărţi timp de trei luni de zile celui care nu a adus volumul la timp.
Reprezentantul bibliotecii Rofique Ahmed a comentat gestul femeii ca fiind " cea mai bună dovadă că niciodată nu e prea târziu să înapoiezi o carte".