"Noi toţi am vorbit, înainte de formarea Guvernului, de
descentralizare, de creşterea nivelului de autonomie al administraţiei
locale, de reducerea numărului de agenţii", a declarat Băsescu,
remarcând că "descentralizarea pare a fi mai mult un deziderat".
"Pot să spun că reducerea birocraţiei se poate realiza prin două
elemente esenţiale: reducerea numărului de funcţionari într-un aparat
supraîncărcat şi reducerea formalităţilor birocratice generate de
legislaţie, inclusiv reducerea acelor taxe şi impozite care au
costurile de adminstrare mai mari decât veniturile pe care le realizaţi
în bugetul de stat", a explicat preşedintele.
"Nu cred nicio clipă în menţinerea unui aparat birocratic supradimensionat. Avem obligaţia să găsim formula ca şi cetăţenii sau structurile societăţii civile care reprezintă birocraţia românească să fie convinse că reforma aparatului de stat trebuie făcută", a mai spus Băsescu.
Preşedintele a precizat că, din 300.000 de locuri de muncă nou create în ultimii ani, 160.000 sunt în aparatul de stat. "Asta este strigător la cer. Ne lăudam cu creşterea numărului de locuri de muncă, dar noi pompam bani de la buget în clientela politică", a adăugat Băsescu.
Premierul Boc vrea ca toate actele normative care vizează descentralizarea în domeniul educaţiei, sănătăţii, agriculturii şi administraţiei publice să fie adoptate în termen de 60 de zile.
În cadrul aceleiaşi şedinţe de guvern, fiecare ministru a trebuit să prezinte modul în care concepe descentralizarea în domeniul de competenţă.
Potrivit premierului Emil Boc, în decursul celor două luni, miniştrii se vor consulta cu specialiştii în domeniu, astfel încât acest proces al descentralizării să fie înţeles de toată lumea.