"Dacă bateriile sunt abandonate, faptul capătă dimensiuni criminale", a declarat pentru REALITATEA.NET Liviu Popeneciu, preşedintele ROREC.
Liviu Popeneciu a precizat că gestul de a abandona un deşeu toxic în Austria este fapt criminal şi se află sub drept penal cu amendă contravenţională.
"Ne-am dori ca acest program să intre şi în Parlamentul Verde şi doamna Sulfina Barbu va încerca să realizeze acest lucru", a mai spus preşedintele ROREC.
Dacă doriţi să aflaţi care sunt centrele de colectare a bateriilor şi a deşeurilor electrice şi electronice, vizitaţi site-ul oficial al ROREC,www.rorec.ro.
România a transpus în reglementările naţionale Directiva privind regimul bateriilor şi acumulatorilor, iar producătorii de baterii şi acumulatori vor fi obligaţi să colecteze deşeurile acestora în proporţie de cel puţin 25% din producţie până la 26 septembrie 2012, respectiv 45% până la 26 septembrie 2016. Costurile de colectare, tratare şi reciclare a tuturor bateriilor şi acumulatorilor colectaţi urmează să fie acoperite tot de producători.