Comisarul-şef Păun Iordache, a deţinut, din anul 1988, mai multe funcţii de execuţie în cadrul Direcţiei Contraspionaj U.M. 0110 Bucureşti, din cadrul Ministerului de Interne. Din 1990 până în 2003 a ocupat funcţii de execuţie şi conducere în cadrul DGIPI. Din noiembrie 2003 şi până în septembrie 2007, Paun Iordache a fost prim-locţiitor şef Direcţie în cadrul SRI, specializat în materia analizei informaţiilor şi a identificării şi analizei agresiunilor informaţionale.
Păun Iordache a ocupat din ianuarie 2009 şi până în martie 2009 funcţia de conducere în cadrul Oficiului Responsabilului pentru Protecţia Datelor Personale din MAI. În luna martie a acestui an, Ministrul de Interne, Dan Nica, l-a numit în funcţia de adjunct al directorului Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.