Cele nouă persoane au fost arestate de poliţie şi mebri ai brigăzilor
antiteroriste în mai multe localităţi din apropiere de Montpellier. "În
acest moment, anchetatorii sunt încă reţinuţi în privinţa inculpării
celor nouă arestaţi", au precizat aceleaşi surse.
De la începutul
anului 2008, 15 scrisori de ameninţare, însoţite adesea de un glonţ şi
expediate din regiunea Montpellier, au fost adresate preşedintelui
Sarkozy, unor miniştri şi unor personalităţi de dreapta, precum şi
presei de la Paris, printre care France Televisions sau postului de
televiziune TF1. Scrisorile erau semnate "Combatanţii celulei 34".
"Miniştri, deputaţi, senatori, furnizori de legi care sufocă libertatea
(...) nu sunteţi decât nişte morţi", se afirma într-un dintre textele
dactilografiate. O scrisoare adresată preşedintelui Sarkozy a fost
interceptată la începutul lui august, conţinând muniţie de vânătoare
de calibru mare.
Aceste scrisori au fost aduse la Parchetul din Paris, care deţine
competenţe în materie de antiterorism, şi unde a fost deschisă o
anchetă preliminară la începutul lunii martie. Potrivit postului de
radio RTL, un fost militar, audiat deja în luna mai în acest dosar,
s-ar afla printre persoanele arestate.
Trimiterea de ameninţări cu moartea este pedepsită în Franţa cu până la
trei ani de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro.