"Conducerea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România salută
această iniţiativă, căreia consideră că poate să i se alăture prin
acţiunea de reducerea cu circa 30% a onorariilor, atât pentru
încheierea actelor de vânzare/cumpărare, cât şi pentru autentificarea
contractelor de ipotecă. În acest sens, UNNPR va înainta ministrului Justiţiei propuneri concrete pentru o reducere considerabilă a sumelor
pe care cei îndreptăţiţi să beneficieze de această măsură a "primei
case" le vor achita pentru a deveni primii proprietari", se arată
într-un comunicat al UNNPR.
Ministrul Finanţelor Publice,
Gheorghe Pogea, anunţa recent că Executivul a aprobat prin memorandum
programul "Prima Casă", prin care va garanta 80% din valoarea unui
împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe de către persoanele fizice.
Programul se adresează în special familiilor tinere, care nu au avut
niciodată o casă în proprietate şi nici nu au luat până acum un credit
ipotecar.