Avionul a pierdut 244 metri altitudine în doar cinci secunde, au declarat luni anchetatorii. S-a răsucit violent în aer de mai multe ori. Un tânăr care locuia în zonă a filmat locul accidentului, la doar un minut după prăbuşire. În momentul tragediei era în casă.
"Nici măcar nu am apucat să ajung la fereastră când am auzit o explozie puternică. Şi casa mea s-a cutremurat toată şi geamurile la fel şi am ştiut instantaneu că era vorba un accident de avion", a spus tânărul.
Pentru că îi cunoştea pe vecinii a căror casă a fost distrusă de avion, tânărul a fugit acolo. A ajuns imediat, înaintea pompierilor şi a echipelor de urgenţă. "Am fugit spre locul accidentului şi i-am văzut ieşind din casă pe fereastră. M-am dus în spatele curţii şi era atât de cald, transpiram, extrem de cald şi peste tot erau dărâmături, iar aripa avionului era chiar lângă copac", mai adăugat acesta.
Avionul companiei Continental Airlines s-a prăbuşit joi peste o casă, în regiunea Buffalo. Potrivit anchetatorilor, cauza ar putea fi o acumulare de gheaţă pe aripile aparatului.