“Nu este o celebritate în sfera arhitecturii, nu este nici măcar unul dintre numele care apar pe listele scurte ale muzeelor sau un familiar al marilor cercuri de arhitecţi”, îl descrie pe Zumthor “The New York Times”.
Arhitectul elveţian nici măcar nu a
proiectat multe clădiri, ci a lucrat într-o relativă obscuritate de-a
lungul ultimilor 30 de ani, într-un sat izolat din Alpii Elveţieni. Şi
totuşi Zumthor a fost laureat luni cu cea mai importantă distincţie din
arhitectură, urmând ca, pe 29 mai, în cadrul unei ceremonii desfăşurate
la Buenos Aires, să-i fie înmânat premiul constând într-un medalion de
bronz şi un cec de 100.000 de dolari.
“Îşi alege metoda de lucru la fel de atent cum face cu fiecare
proiect”, a explicat unul dintre membrii juriului Pritzker meritele
arhitectului elveţian.