Analistul politic Bogdan Chireac a criticat decizia acordării acestui premiu: "Dacă acest premiu revenea lui Obama la terminarea primului său mandat, ar fi avut un sens. Nu poţi să acorzi un premiu în virtutea unor declaraţii. Cred că în acest moment, norvegienii din Comitetul Nobel s-au lăsat influenţaţi de factorul politic şi nu realitatea de pe teren. Dezarmarea nucleară încă nu s-a produs. În acest moment este o încurajare, dar premiul Nobel nu se dă pentru încurajare".
Fostul minstru de Externe, Adrian Cioroianu, consideră că Obama este un om care trebuie să schime şi imaginea statelor unite şi imaginea lumii libere, iar politica internaţională americană ne priveşte şi pe noi: "Rămâne să vedem şi să discutăm şi în România nu numai problema dezarmării, ci şi a relaţiilor cu Rusia. Cu Barack Obama, extinderea NATO nu va mai fi mai devreme de patru ani, dincolo de Prut".
C. Tudor Popescu a fost încântat de decizia Comitetului, pentru că Obama este un poltician care îi place: "Mă bucur pur şi simplu pentru că acest om a însemnat pentru mine, după ani de zile, un preşedinte al planetei Pământ. Am vazut un om care a adus în discursul politic raţionalitatea caldă. Este un politician pe care îmi place. Merită premiul Nobel pentru Pace. El a spart o grămadă de tabuuri".
Cristian Diaconescu a spua că în acest an premiul s-a dat pentru a-l încuraja pe Obama să-şi continue politica: "Obama a reuşit să deschidă canale de dialog în Pakistan şi Afganistan. Avem tot interesul, ca ţară, ca liniile de acţiune pe care preşeditele Obama le-a demarat să continue".
Acordarea acestui premiu, este o acţiune de PR, în care toată lumea are de câştigat. Cei care acordă premiul câştigă în imagine, în popularitate, iar Obama câştigă mai mult de un milion de euro, a spus Laura Chiriac.