Construcţia acestei uzine de asamblare, situată în zona St Petersburg, a început în vara anului 2007. Cu o capacitate de producţie de 50.000 autovehicule pe an, fabrica a costat 200 milioane dolari şi urmează să aibă, într-o primă etapă, 750 angajaţi.
"În ciuda crizei economice mondiale, în Rusia sunt realizate mari proiecte de investiţii", a subliniat Putin, ce a condus pe o distanţă de câţiva metri primul autoturism fabricat în cadrul uzinei, un Nissan Teana.
Şeful guvernului a anunţat că actuala capacitate a uzinei ar putea deveni de zece ori mai mare în viitor. Producţia "ar putea fi majorată la 500.000 vehicule pe an. Acest lucru va depinde de contextul din piaţă", a spus Putin.
Aceasta este cea de-a doua fabrică deschisă în Rusia de un constructor japonez, după uzina Toyota. Cele două grupuri, ca şi compania americană Ford, au ales regiunea St Petersburg, noul centru al industriei auto din Rusia.
Inaugurarea fabricii vine în contextul în care banca rusească Sberbank, asociată companiei canadiene Magna, urmează să preia grupul german Opel. Luni, Putin a insistat asupra faptului că operaţiunea va contribui la dezvoltarea industriei auto ruseşti.
"Guvernul rus are o strategie de dezvoltare a industriei auto, iar acest acord se va înscrie în această strategie", a spus Putin.