Hidrologii susţin că cele mai mari probleme sunt în judeţele Dolj, Gorj, Mehedionţi şi Timiş, unde pe mai multe râuri au fost depăşite cotele de inundaţii. În acelaşi timp, în partea de nord a Moldovei au revenit ninsorile.
Ninge în judeţele Suceava, Botoşani şi local în Bărăgan, zone vizate de atenţionarea cod galben de vânt şi ninsori emisă joi de meteorologi. "Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, iar după-amiază sunt şanse să se transforme în ninsoare. Şi în Bucureşti, în această după-amiază, vor fi condiţii ca ploaia să se trasnforme în ninsoare", a declarat meteorologul Dinu Mărăşoiu.
Nu există artere principale cu traficul întrerupt din cauza ninsorilor, a declarat Laurenţiu Dicu, subinspector Info Trafic.. Se circulă în condiţii de iarnă în judeţele din nordul Moldovei, cele mai mare probleme fiind în judeţul Neamţ, pe DN 2, acolo unde a nins viscolit. Zăpada depusă pe suprafaţa carosabilă măsoara cinci centimetri, iar şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă. A nins şi pe autostrada Bucureşti-Constanţa, în zona Lehliu-Feteşti.
Drumarii au intervenit încă de joi noaptea pentru deszăpezire pe DN1 şi DN1A, în zona de munte a judeţului Prahova, unde ninge încontinuu. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a anunţat vineri că are utilajele pregătite să intervină pentru ca circulaţia autovehiculelor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.