„Așa cum ne-am asumat, luni, în cadrul coaliției, am stabilit un nou set de măsuri care să vină în sprijinul guvernului, cât mai ales în ceea ce privește programul „Sprijin pentru România. Măsurile vin si impactează pe ceea ce înseamnă continuarea programului de guvernare.
La fiecare minister trebuie să reducem cheltuielile cu 10%. Vă cer fiecăruia dintre dvs să luați măsurile necesare astfel încât să ne încadrăm în acest procent”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.
Deși astăzi se împlinesc șase luni de la preluarea guvernării, coaliția a convenit ca activitatea de bilanț să aibă loc la sfârșitul lunii iunie, în condițiile în care acum este în plină derulare procesul de finalizare a jaloanelor și țintelor asumate pentru trimestrul al doilea, respectiv primul semestru din 2022, a explicat premierul Nicolae Ciucă.
„Astăzi se împlinesc șase luni de când am preluat guvernarea. Este un prilej să putem să privim cu optimism către obiectivele pe care ni le-am asumat. Nu o să facem un bilanț astăzi, pentru că am convenit ca această activitate să aibă loc la sfârșitul lunii iunie, din motive și argumente cât se poate de obiective”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul le-a transmis miniștrilor să acorde atenția cuvenită pentru îndeplinirea obiectivelor.
„Vă rog să acordați atenția cuvenită pentru că, așa cum a rezultat din ultima întâlnire a Comitetului interministerial, sunt în curs de derulare o serie de demersuri prin care până la sfârșitul acestei luni să putem să înaintăm prima cerere de finanțare. Practic, săptămâna viitoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va transmite cererea către Bruxelles – asta, pe de o parte. De cealaltă parte, până la sfârșitul luni iunie, avem obligația să finalizăm cele 58 de apeluri din 69 – ca atare, este foarte important și de aceea am amânat această evaluare pentru finele lunii iunie, pentru că evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv de finalizare a celor 58 de apeluri”, a mai spus Nicolae Ciucă.